Virusuri

Testul GI-MAP + Zonulin, de mapare a microbiomului are marele beneficiu că aduce informații importante și despre diverși viruși destul de ”zgomotoși”, după cum urmează.

Citomegalovirusul (CMV) este un virus herpetic. Infecția primară cu CMV poate fi asimptomatică sau simptomele pot fi ușoare, asemănătoare gripei, și apar de obicei la 9-60 de zile după infectare. Pot fi detectați ganglionii limfatici măriți și splina mărită. Oboseala extremă poate persista și după ce valorile analizelor de laborator sunt normale. Pacienții cu tablou clinic de mononucleoză sau febră de origine necunoscută trebuie testați pentru CMV. Testele pentru imunoglobuline pot ajuta la diagnosticarea unei infecții primare. La pacienții imunocompetenți, CMV poate provoca pneumonie virală dobândită în comunitate, transaminită, splenomegalie, colită, encefalită, citopenii și febră de origine necunoscută. CMV este mai frecvent la pacienții imunocompromiși decât la pacienții imunocompetenți.

CMV și bolile gastrointestinale – Detectarea RT-PCR a CMV în probele de materii fecale se corelează cu nivelul plasmatic de CMV și poate ajuta la diagnosticarea bolii gastrointestinale legate de citomegalovirus. Un nivel ridicat de ADN al CMV a fost detectat la pacienții cu boală inflamatorie intestinală (BII), atât la cei nou diagnosticați, cât și la cei care utilizau deja medicamente imunosupresoare. Prevalența CMV la pacienții cu BII sugerează nu doar că este o consecință a terapiei imunosupresoare, dar că joacă probabil un rol mai mare în patofiziologia BII decât se credea anterior. Frecvența infecției cu CMV la pacienții cu BII a fost de 10-36% și poate contribui la simptomatologia colitei.

CMV și autoimunitatea – CMV a fost implicat în dezvoltarea bolilor autoimune: lupus eritematos sistemic, scleroză sistemică, diabet zaharat tip 1 și artrită reumatoidă. În unele afecțiuni autoimune, cum ar fi lupusul și scleroza sistemică, pacienții au un nivel mult mai mare de anticorpi împotriva CMV decât pacienții sănătoși. Testul GI-MAP din probă de scaun detectează infecțiile active cu virusul Epstein-Barr (EBV), nu și infecțiile anterioare. EBV poate provoca mononucleoză infecțioasă (mono sau boala sărutului) și poate afecta creierul, coloana vertebrală și nervii. De asemenea, EBV poate afecta sângele și măduva osoasă, ducând la limfocitoză. Simptomele includ: oboseala, febră, ganglioni limfatici umflați (la nivelul gâtului), durere în gât, splina mărită, eczemă, ficat mărit.

EBV poate fi dificil de diagnosticat. EBV este de obicei contractat în copilărie, dar simptomele sunt ușoare și pot fi imposibil de diferențiat de alte boli specifice copilăriei. Adolescenții și adulții care se infectează cu EBV pot prezenta simptome timp de două până la patru săptămâni. Unii oameni se pot simți obosiți timp de câteva săptămâni sau luni. După infecția primară, EBV rămâne în organism într-o stare inactivă. Se poate reactiva și produce simptome la persoanele cu sistemul imunitar slăbit. EBV este mai frecvent la pacienții imunocompromiși decât la pacienții imunocompetenți.

Dacă virusul se reactivează, acesta este contagios și poate fi răspândit și altora. EBV se transmite prin fluidele corporale, în special prin salivă.

EBV și autoimunitatea – Infecția primară cu EBV provoacă mononucleoză, limfom Burkitt, cancer gastric, carcinom nazofaringian și boli autoimune. EBV are un rol central în patogeneza bolilor autoimune sistemice, în special poliartrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic și sindromul Sjogren. Anumite studii au sugerat că EBV crește riscul de a dezvolta scleroză multiplă, o afecțiune autoimună a sistemului nervos central care, în cele din urmă, distruge tecile de mielină ce protejează neuronii. Alte cercetări sugerează că EBV este un factor ce contribuie la apariția tulburărilor autoimune ale tiroidei.

EBV și bolile gastrointestinale – EBV crește riscul de cancer gastric deoarece virusul invadează celulele epiteliale. Coinfecția EBV cu H. pylori poate contribui la apariția inflamației și la dezvoltarea cancerului gastric. Frecvența infecției cu EBV la pacienții cu BII variază între 30-64%. În plus, față de BII preexistentă, EBV poate provoca colită. Potrivit unui studiu, la pacienții cu BII, zonele în care mucoasa gastrointestinală este afectată mai sever au corespuns cu încărcături virale mai mari. Autorii cercetării au recomandat diagnosticarea EBV și CMV la pacienții cu BII prin biopsii ale mucoasei și analize qPCR.